O mare parte din munca mea: traducerile medicale

Ce înseamnă traducerea și localizarea paginilor web
23 decembrie 2017
Folosirea limbii materne în spitalele din România
29 decembrie 2017

O mare parte din munca mea: traducerile medicale

Un serviciu specializat pe care îl ofer sunt traducerile medicale, destinate acelora care, dezamăgiți de sistemul medical din România, aleg să se trateze în Ungaria. Traducerea textelor din acest domeniu înseamnă o responsabilitate mare, pentru a face traduceri medicale fiind nevoie de cunoștințe speciale.

Cum a început totul?

Cred că nu aș exagera dacă aș spune că 70-80% din ceea ce traduc sunt documente medicale. Nu a fost ceva ce mi-am dorit sau mi-am propus: așa a fost să fie, întrucât încă de la începuturile activității mele, numărul celor care alegeau să se trateze de diverse afecțiuni, în Ungaria (în general la Szeged sau Budapesta), a fost foarte, foarte mare. Piața dictează! Am fost, cumva, nevoită să mă specializez în domeniu, iar acum pot să spun că prefer oricând să traduc un text medical, decât unul juridic sau tehnic.

La început am fost reticentă în a accepta acest tip de traduceri, dar întâmplarea a făcut ca primele documente medicale care au ajuns în mâna mea să fie unele privind operații de neurochirurgie. Atunci am aruncat o privire peste texte și mi s-a părut că îmi sună familiar o mulțime de termeni. Și asta pentru că la facultatea de antropologie la care învățasem, avusesem cu prof. dr. univ. Mona Vintilă cursuri de anatomie, igienă mentală, sexologie, neuropsihologie, neurocibernetică ș.a.m.d. Termeni ca lob frontal, lob temporal, neuron, nucleu, nucleol, teacă de mielină etc. nu îmi erau necunoscute, așadar.

Am preluat documentele cu pricina și m-am descurcat bine cu ele, apelând foarte des și la Google și căutând deseori termenii în limba latină pentru câte un lucru, ca mai apoi cu ajutorul termenului în limba latină să găsesc și echivalentul în limba română sau maghiară a ceea ce aveam de tradus. (Astfel de-a lungul anilor și cunoștințele mele de latină s-au îmbogățit.) Acum termenii medicali se mai regăsesc și în diversele dicționare online, în urmă cu 10 ani însă, nici vorba de așa ceva.

Care este situația, acum?

Am ajuns la performanța la care nu mai folosesc decât într-o foarte mică măsură Google sau dicționarele medicale, știu termenii pe de rost și chiar mă simt mândră că pot pricepe ceea ce scrie în documentele medicale. Mereu glumesc spunând că dacă m-aș înscrie acum la Facultatea de Medicină, nu aș porni deloc de la zero, aș avea un bagaj de cunoștințe destul de mare. Cunosc denumirile tuturor organelor, oaselor, știu informații despre fiecare, cunosc simptome și diagnostice etc. Este de-a dreptul fascinant, astfel că aș putea spune chiar că realizarea acestor traduceri îmi face… plăcere. Nu pot să mă exprim însă astfel, deoarece este vorba despre traduceri foarte triste: dincolo de hârtia pe care o primesc, se află întotdeauna un om bolnav, suferind, cu un diagnostic uneori final, cu o familie care suferă alături de el. Mare, mare parte dintre persoanele care aleg să meargă în Ungaria la tratament, sunt diagnosticați cu cancer…

Au fost și momente de cumpănă

Au fost momente în care mă gândeam cu groază la faptul că, extrapolând și exagerând puțin, „trăiesc pe spatele bolnavilor de cancer”. Așa mă gândeam: doamne, eu aproape numai documente medicale traduc, asta înseamnă că oarecum din asta trăiesc. Deloc adevărat, întrucât piața traducerilor este foarte mare, ar mar fi orice altceva de lucru (pe juridic, pe tehnic, pe comercial), dar întâmplarea face acum că eu fac mai ales asta. M-am liniștit apoi atunci când o prietenă mi-a spus: Privești lucrurile dintr-o perspectivă total greșită. Tu nu trăiești pe spatele lor. Tu îi ajuți ca prin traducerea documentelor medicale să aibă acces la servicii medicale mai bune. Dacă tu nu ai fi, cine le-ar traduce documentele? Căci ei au nevoie de aceste documente, iar tu le oferi o traducere de calitate, prin urmare îi ajuți foarte mult.

Da, așa simt acum, că ajut aceste persoane să aibă acces la servicii medicale mai bune, în Ungaria, căci sistemul de sănătate publică din România este… așa cum îl știm cu toții. Oarecum la pământ, ca să fiu scurtă.

Alege bine, nu-ți pune sănătatea în pericol!

Să traduci documente medicale este o mare responsabilitate. Posibilitatea ca în cadrul tratamentului medical să se întâmple ceva greșit în baza traducerii eronate pe care o faci este mică, dar ea totuși există. Contează dacă am scris acolo că pacientul are probleme la ochiul drept, sau la ochiul stâng. Pot băga un om în sperieți dacă atunci când îi traduc un rezultat histopatologic, nu sunt atentă și scriu că o tumoare ar fi malignă, și nu benignă. Dacă traducerea nu este de calitate, se va bâjbâi mai mult până vor fi colectate toate datele necesare pentru a face anamneza pacientului. Medicul care citește documentul va deveni, poate, puțin nervos, iar asta va cauza un stres în plus bolnavului. Este important să alegi bine traducătorul, să alegi un traducător cu experiență în acest domeniu!

Nu în ultimul rând, clientul îți oferă uneori singurul exemplar original al documentului. Are încredere în tine – că nu îl vei pierde, că nu vei turna din greșeală cafea peste el. Și are încredere că îi vei face la timp traducerea, pentru că are programare la consult sau chiar la operație, și depinde de traducerea pe care i-o vei înmâna. De faptul că are, probabil, încredere că vei păstra confidențialitatea, nici nu cred că trebuie să mai amintesc!

În ce situații se traduc documente medicale?

Pacienții ajung la mine de obicei atunci când au făcut deja câteva investigații în România și au primit un diagnostic care i-a speriat. Vin atunci cu rezultatele analizelor din România și doresc traducerea lor în limba maghiară, pentru a se prezenta la medic în Ungaria. Apoi, vin de acolo cu alte documente – investigații noi, analize repetate, o a doua opinie, foi de tratament ambulator, bilete de ieșire din spital, rezultate histopatologice etc. Aceste documente trebuie traduse din mai multe motive. Pacientul dorește să le aibă și pentru propriul său uz; apoi trebuie să le prezinte medicului de familie sau medicului curant din România, pentru arhivare și/sau continuarea tratamentului aici; apoi trebuie să le predea la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în cazul în care dorește să deconteze serviciile medicale. (Despre asta voi scrie pe larg într-un articol viitor.)

Particularitățile traducerilor medicale

Nu mă refer aici la text acum, ci la ceea ce este dincolo de text. Omul. Cei care solicită traduceri medicale sunt oameni bolnavi sau familiile îngrijorate ale acestora. Sunt clienți delicați, dificili uneori, care mereu se grăbesc și uneori sunt cu nervii la pământ. Este nevoie de empatie, dar nu trebuie exagerat. Este bine să te străduiești să îi servești cât mai repede cu putință (uneori tratamentele postoperatorii trebuie să înceapă rapid și este nevoie de traducerea documentelor foarte rapid), dar nu trebuie nici să exagerezi și să te distrugi prin stres și grabă. Unele persoane vor dori să îți împărtășească una-alta cu privire la experiența lor; este frumos și omenește să îi asculți. Este bine să nu pui întrebări, dar nici să nu te arăți complet dezinteresat. Câteva vorbe bune sunt întotdeauna potrivite. Fără indiscreții! Oricum este suficient că omul din fața ta știe că tu știi o mulțime de lucruri intime despre el. Cumva, sunt obișnuiți ca doctorul să știe de toate despre ei; dar traducătorul?! Găsirea unui echilibru este de dorit.

De-a lungul activității mele de 10 ani, m-am întâlnit cu tot felul de situații. Au fost persoane care mi-au fost clienți multă vreme, și apoi au decedat… Moment în care familia m-a contactat pentru traducerea ultimelor documente medicale, și, după caz, a certificatului de deces, dacă decesul a avut loc în Ungaria, și eventual a autopsiei. Am întâlnit oameni care au avut intervenții chirurgicale care i-au făcut să se poată deplasa mai greu – dacă nu aveau membri de familie care să se poată ocupa de documente, m-am oferit uneori să le livrez traducerile acasă. Am avut de-a face cu clienți care mi-au devenit prieteni.

Dacă aveți nevoie de o traducere medicală, nu ezitați să mă contactați. O puteți face la traduceri@timealaslavic.ro sau la numărul de telefon 0040-722-893-216.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *