Situația este următoarea: în România, freelancerii sunt priviți, în general, ca niște persoane care… nu (prea) fac nimic. Iar traducătorii, în special! Mai ales de când a apărut Google Translate și oricine poate traduce orice text, doar apăsând pe tasta „enter”. De-a lungul vremurilor, m-am plâns deseori de faptul că sunt privită ca o persoană fără job, că sunt întrebată unde mai lucrez, că mă chestionează lumea dacă mai fac și altceva în afară de traduceri (ca și cum asta ar fi doar un hobby).
După cea mai recentă experiență de acest fel – ocazie cu care am fost întrebată, nici mai mult, nici mai puțin, decât „dacă m-am apucat de ceva” – am hotărât să fac un mic research printre colegi. Obiectivul era acela de a afla dacă… mi se pare doar mie. Dacă sunt privită doar eu astfel, ca o persoană care ar trebui să își caute un job, sau dacă au și alții asemenea experiențe.
Bănuiala mea a fost că NU doar eu am problema aceasta. Ceea ce s-a și adeverit.
Am vorbit cu trei colege: Mirela Iacob, traducător de limba engleză și germană; Carmen Ispășoiu, traducător de limba engleză și franceză; Camelia Dragomirescu, traducător de limba spaniolă. Cu toții din Timișoara și freelanceri de foarte mulți ani. Găsiți, mai jos, ceea ce mi-a împărtășit fiecare.
*
MIRELA IACOB: FREELANCER SAU FREE FALLING
„Auzi, da’ tu de fapt cu ce te ocupi, unde lucrezi? Că văd că te tot plimbi prin lume…”
Întrebarea vine de obicei la pachet cu un zâmbet dorit binevoitor, dar la limita cu un ușor rânjet invidios.
„Majoritar traduceri. Acum chiar lucrez la traducerea unei cărți. Și sunt freelancer.”
Reacția celuilalt e deja previzibilă. Izbucnește în râs de parcă aș fi zis o poantă bună.
„E, hai, sigur mai ai altceva, o angajare, un part-time măcar…”
Îi arunc privirea de „care-i problema?”. Deoarece chiar nu pricep: care e problema unora dacă ești freelancer în România? Și iată cum începem să ne lovim din nou de mai multe elemente care îngheață sistemul, comunicarea, flexibilitatea și țin de o mentalitate din zona de confort a românului.
Am absolvit Facultatea de Litere și ani lungi de zile am fost angajată în instituții de cultură timișorene, în care îmi puteam folosi talentul, imaginația și entuziasmul. Am avut mulți ani experiența de trainer de limbi străine în companii multinaționale. Tot ca angajat. Într-un final am ales să fiu PFA. Adică freelancer, un termen care are două variante de asimilare.
a) cei care îl înțeleg îi acordă respectul cuvenit
b) cei care preferă să judece superficial îl coboară în categorii inferioare, „ăia care pierd timpul”.
Bravo celor din categoria a). Celor cu eticheta b) aș dori să le dau niște repere, despre freelancing ca traducător. Înainte de toate, e multă muncă. Mult mai mult decât tindeți să credeți. Nu toate traducerile se plătesc grozav în România și nu toți clienții au atitudinea potrivită față de traducător, considerându-l un simplu executant, un fel de slujbaș pe care își permit să își verse frustrările.
Dar uită că datorită lui, dacă își face bine treaba, își pot publica o carte la o editură străină, pot fi luați în evidența unui spital din străinătate la tratament pentru o boală gravă, își pot recupera mașina tamponată pe autostradă după prea multe bloody marys, bijuteriile după partaj, imaginea șifonată adăugând anexe la contracte…
Dacă nu ar fi traducătorul, mulți studenți și profesioniști din toate categoriile nu ar avea acces la informația coerentă și exactă, în articole de specialitate. Google Translate e o alegere extrem de nefericită, mai ales când e vorba de limbi complexe, de pildă germana.
Când un traducător e bun, serios, punctual și constant, se formează o rețea de clienți, unii de cursă lungă, apar recomandările. Atunci vine și momentul în care își permite să refuze comenzi. Sunt esențiale două lucruri: respectul client-traducător și standardul fiecăruia din cei doi.
Da, ca traducător freelancer îmi organizez timpul cum am chef. Poate dorm până la prânz, poate mă culc atunci când pe stradă se aud primele troleibuze, lucrând la un text. E alegerea mea.
Da, îmi permit să bifez aproape lunar un nou obiectiv pe harta lumii. Depinde de cât muncesc. Dar e tot alegerea mea dacă stau bine financiar sau rămân în pagubă.
În concluzie, fac ceva cu plăcere, la un standard ridicat (altfel nu ar fi clienți care să mă caute). Există și stres, când e vorba de contratimp, dar satisfacția când vezi pe raftul unei librării o carte pe care ai tradus-o merită toate micile tensiuni de pe parcurs.
I-aș întreba pe toți cei care, angajați fiind, ridică ironic sprânceana când aud de freelancing:
Câți dintre voi faceți ce vă place?
Câți dintre voi constatați că ați crescut profesional și calitativ pentru că ați bifat cu brio provocările?
Câți dintre voi v-ați gândit vreodată că traducătorul e un personaj care merită tot respectul, nu tonul vostru de luni dimineața, după ce angajatorul v-a depunctat în ședință?
Și mai ales, câți dintre voi ați avea hotărârea și siguranța de sine să porniți singur la drum, cu toate riscurile pe care le presupune freelancing-ul?
Poate e timpul să vă puneți întrebările astea și să răspundeți corect la ele. Vă felicit de pe acum, ați contribui la îndepărtarea multor concepții rigide.
(alte două cărți traduse de Mirela Iacob, aici și aici).
***
CARMEN ISPĂȘOIU: CEI MAI MULȚI VĂD LUCRATUL PE CONT PROPRIU (SAU DE ACASĂ) CA PE UN MIRAJ
Freelancing-ul nu este un job în sine ci un mod de viață. Nu toți sunt făcuți pentru asta. Unii preferă să nu își bată capul să se promoveze singuri, să își caute următorul proiect sau să se întrebe dacă mâine au ce lucra. Dacă vrei să ai un venit sigur, atunci cel mai probabil vei prefera să fii salariat.
Cei mai mulți văd lucratul pe cont propriu sau de acasă ca pe un miraj; faptul că ai un birou sau un colț acasă în care poți lucra, că ai un program flexibil uneori sau că stai în pijamale sau haine de casă, asta nu înseamnă că între două pagini traduse, mai poți pune și haine la spălat/uscat, că speli vase sau faci alte treburi casnice… sau să primești vizite:
„Pot să vin pe la tine, nu? Că doar ești acasă!”
Mirajul lucratului de acasă dispare când realizezi că nu-i ușor să-ți organizezi singur timpul. Cunosc angajați cărora angajatorii le permit să facă home office și după câteva săptămâni realizează că ei au nevoie de o structură, de un spațiu bine definit în care să lucreze și lipsit de tentații (cafea cu un prieten, Netflix, Youtube…).
La antreprenorii din vest, am observat că noua tendință este de a avea un birou în afara casei, tocmai pentru a separa și mai bine munca de familie și prieteni. Faptul că suntem mereu conectați la Internet pune și mai multă presiune asupra unui furnizor de servicii care, conform unora, ar trebui să fie disponibil la ore târzii sau în weekend.
***
CAMELIA DRAGOMIRESCU: NOI SUNTEM PROPRIII NOȘTRI ANGAJAȚI ȘI CONTRIBUIM DE ASEMENEA LA BUGETUL DE STAT
A fi traducător freelancer este o muncă plină de satisfacții, care mie personal îmi oferă, totodată, trăiri diferite în funcție de subiect. Ceea ce este cel mai dureros este faptul că lumea în general nu înțelege că este vorba de un job ca oricare altul, pe alocuri chiar mai solicitant decât unul „normal”, având și noi, la rândul nostru, termene de predare. Când ești pe cont propriu, clientul este șeful tău.
Revenind, da, deseori mă lovesc de întrebări ca „Vai, dar ce o să faci când o să fii bătrână? Nu vei avea pensie” sau de afirmații de genul „Ce îți pasă, poți să faci ce vrei, când vrei, ce job e ăsta?”.
La întrebarea unu răspunsul este că și noi plătim impozite și alte taxe, la fel ca un angajator „normal”. Beneficiem și noi, desigur, de asigurări de sănătate, pentru că plătim contribuții pentru asta. Mai mult decât atât, dacă vom ajunge la acea vârstă… vom avea și pensie, pentru că participăm și la acest fond. Vărsăm și noi la bugetul de stat tot ceea ce varsă pentru alții angajatorul. Noi suntem propriii noștri angajați (self-employed).
În ceea ce privește cea de-a doua afirmație… Țin să le spun tuturor că nu este așa de ușor cum pare din exterior. Poate că într-o anumită zi nu lucrez de la ora 8, dar stau noaptea. Câteodată parcă uit să mai și trăiesc, uit să mă relaxez… Spre deosebire de cei care au un program fix și șterg totul cu buretele atunci când ajung acasă. Uneori aproape că uit și de concediu, vara aceasta, de exemplu, nu am fost în vacanță… Aș fi putut să spun: gata, mâine plec! Dar am preferat să rămân conectată la ritmul „nebun”, deoarece vara este un flux foarte mare de muncă, iar atunci când ești freelancer, banii pe care îi faci sunt ai tăi, nu ai unei companii – din care primești sau nu un bonus de performanță sau o mică mărire la salariu – așa că îți cam convine să tragi mai mult, mai tare.
Așa că, în concluzie: a fi traducător este un job ca oricare altul. Din punctul meu de vedere, este foarte OK, pentru că ești, așa cum se spune, „propriul tău șef”. Tu alegi cât de mult vrei să muncești, pentru că o faci pentru propria ta persoană!
Foarte interesant. Dar dacă de exemplu as vrea sa deschid un pfa pentru traduceri , am nevoie neapărat de un examen care sa autorizeze pentru traduceri ? Sau pot sa înființez pe baza limbilor ce am studiat la scoala și în timpul liber ?