Nadăș – satul părăsit, dar niciodată uitat. Partea I

hosting hostico
Pagina mea este găzduită de Hostico, și sunt foarte mulțumită!
24 martie 2018
apeluri telefonice
Apelurile telefonice, o sursă majoră de stres inutil
29 aprilie 2018

Nadăș – satul părăsit, dar niciodată uitat. Partea I

casa benda nadas

Astăzi vreau să încep să vă spun o poveste tristă. În ultima vreme, această poveste părea să se îndrepte către un final fericit. Dar cu cât trece mai multă vreme, cu atât începe să se întrevadă un final, totuși, trist al acestei povești. Ne îndepărtăm de domeniul traducerilor, căci de astăzi vreau să încep să vă spun, prin intermediul mai multor episoade, povestea satului natal al bunicilor și străbunicilor mei: Nadășul din județul Timiș. Un story extrem de personal, și totuși nu doar al meu.

Bunica vorbea foarte mult despre acest sat

Străbunicii mei și bunicii mei s-au născut în acest sat. Tot aici s-a născut și tatăl meu, în 1951. Avea doar câțiva ani atunci când familia a decis să se mute – de la Nadăș, la Moșnița Nouă, unde sperau să ducă o viață mai bună. Bunica mea vorbea foarte mult despre Nadăș, iar eu am crescut cu aceste povești. Tot ceea ce mi-a spus a avut un efect atât de puternic asupra mea, încât în urmă cu câțiva ani, am început să mă interesez de soarta acestui sat, să merg acolo din ce în ce mai des, să pun bazele unei pagini de Facebook, pentru ca Nadăşul să continuă să existe şi în mediul virtual.

casa benda nadas

Casa de la Nadăș a bunicilor mei

casa benda nadas

Bunica mea, Benda Piroska, în tinerețe. În spate, casa familiei Benda

Am făcut pagina aceasta în memoria bunicii mele, pe care am iubit-o foarte mult și care, așa cum am spus, atât cât a trăit, a tot vorbit despre vremurile frumoase de la Nadăş. Eu cred că au fost nişte vremuri foarte grele acolo, şi totuşi, cei care au plecat îşi mai aduc aminte, şi astăzi, cu drag, de viaţa de acolo. M-am gândit să scanez fotografii vechi și să le public pe Facebook, ca să arăt cum era viaţa și câţi oameni au trăit acolo. Am reușit, în timp, să adun comunitatea în jurul acestei pagini.

nadas ricas

Fotografie de la școală. Rândul de jos, al treilea din stânga: tatăl meu, Laslavic Alexandru (anii 1960)

Nu doar bunica vorbea mult despre Nadăș, ci și bunicul, Laslavic Mihai. Pentru ei doi, dar și pentru tata, acolo a însemnat „acasă”. Le lipsea acel loc și doreau mereu să se întoarcă acolo, în vizită. Oricât de prost ar fi fost drumul, familia noastră a mers din când în când să vadă locurile natale. De multe ori, bunicul și cu tata au făcut drumul cu bicicleta, în doi.

nadas sura casa curte

În mijloc: tatăl meu, Laslavic Alexandru, în curtea casei de la Nadăș. Alături de el, verișorii Benda Iosif și Virag Jolánka (anii 1950)

Multe, multe, multe fotografii alb-negru

Și m-a bucurat întotdeauna că, în mod straniu, familia are foarte multe poze de acolo, din vremuri atât de îndepărtate, pe când nu erau aparate de fotografiat pe toate drumurile! Bunica mi-a povestit că în sat apăreau, din când în când, fotografi ambulanți, care își ofereau serviciile. Oamenii își făceau poze cu plăcere. De aceea, în albumul de fotografii al familiei am o mulțime de poze superbe de la Nadăș. Una dintre cele mai spectaculoase poze este, pentru mine, cea de mai jos: îmi place enorm de mult compoziția. Cred că a fost realizată de un fotograf cu adevărat talentat! (În paranteză fie spus, din acea plantă cu frunze ascuțite, vizibilă în mijloc, familia a adus câteva și la Moșnița Nouă, atunci când s-a mutat: așa că mai avem și acum din ea: în curte și pe stradă, deopotrivă.)

foto alb-negru

Fotografie de familie, la casa străbunilor mei de la Nadăș

Totodată oamenii mai mergeau, din când în când, și la oraș, în studiourile special amenajate. Am numeroase astfel de fotografii. Aceste poze alb-negru m-au fascinat întotdeauna.

poza de nunta veche

Bunica și bunicul, fotografie de nuntă în studio (1943)

Bunicii mei, care s-au căsătorit în 1943, au două instantanee chiar și cu alaiul de nuntă. Aici, alaiul tocmai ce trecea prin fața casei lor, casa Benda aflându-se pe această movilă, chiar la intrarea în sat, așa cum știe toată lumea din Nadăș:

nunta 1943

Alai de nuntă pe stradă, în Nadăș (1943)

Ce amintiri frumoase, nu-i așa?

O comunitate numeroasă, viață din plin… Doar că… în perioada comunismului, a existat un plan conform căruia o mulţime de sate din România trebuiau distruse, pentru ca oamenii de acolo să se mute la oraş şi să lucreze în marile uzine. Planul a avut reuşită: o serie de sate din toată ţara au fost făcute una cu pământul. Cea mai importantă măsură luată în cadrul „sistematizării” – aşa cum s-a numit proiectul – a fost distrugerea agriculturii. Traiul devenise astfel imposibil.

Pentru familiile din satele care ţineau încă piept cu succes planului comunist, mai erau pregătite câteva lovituri finale: drumurile au fost lăsate să se distrugă, şcolile s-au închis, doctorii au fost mutaţi şi aşa mai departe… Dacă se întâmpla ca oamenii să mai reziste în satele lor în ciuda măsurilor drastice, li se aplica lovitura finală: întreruperea curentului. Odată oamenii mutaţi, satele erau declarate „depopulate” şi mai existau doar în arhivele de registre.

foto munci agricole

La muncă agricolă, la Nadăș

La fel s-a întâmplat și în satul Nadăș, aflat la 40 de km de Timișoara. O singură familie a mai rămas aici după anii 1960. În 1992, Nadășul a fost declarat sat depopulat. Dar mai trăiește și acum în amintirea celor care au locuit cândva acolo. În fiecare vară, oamenii se întâlnesc în cadru organizat pentru a-şi aduce aminte de locul în care s-au născut. Unii își doresc să construiască în zonă… alții au și făcut-o deja. Nadășul este iubit și de către copii, nepoți și strănepoți… Și pare să renască!

Doar că, așa cum se întâmplă deseori, odată cu această renaștere a zonei, au apărut tot felul de interese… care nu vin decât să încoroneze niște probleme mai vechi, care s-au întins pe decenii întregi.

Da, este vorba despre probleme imobiliare. Dar despre asta, în episoadele viitoare…

1 Comment

  1. Nici in regimul burghezo -mosieresc , nici dictatorul , Ceausescu, si niciun comunist, nu s au atins de.a lungul istoriei , de proprietate. Chiar daca au fost nationalizate averile, ele n au fost vandute niciodata, de catre niciun regim. Dreptul de proprietate este prevazut, respectat si PROTEJAT de Art Nr 1 CEDO, este prevazut si protejat si de Constitutia Romaniei, desigur! Dar , din nefericire, n.a fost protejat si respectat si de regimul Basescu. In acest regim ,infestat de banditism, s a putut intampla ca mostenitorii de drept, sa nu poata dobandi averea bunicilor, si sa nu se poata bucura niciodata de munca strabunilor lor.Aceste mosteniri au ajuns in mainile smecherilor, care au corupt prin primarii, si care au reusit sa ” puna laba” si sa vândă ceea ce n au avut niciodata. Este monstruos lucru sa te vezi saracit la drumul mare, de catre cocalari, care.si fac concedii de pe urma averilor pe care noi trebuia sa le mostenim. Golani ajunsi, care habar n.au , 8geografic vorbind, unde se afla in vacanta, si cu ce frumuseti culturale, istorice, le.ar fi putut oferi norocul, sansa de a se imbogatii spiritul. Stiu doar sa se scufunde in fotolii albe, pe plajele lumii , sa dea pe gatlej licori cu grade fierbinti, sa infulece ghiolbaneste si sa faca burdihane grele, din banii bunicilor nostri, care se rasucesc in mormintele de la Nadas. Suntem profund consternati de ce vremuri deprimante, traim! Suntem tristi si ii blestemam pe cei care ne.au saracit! Asa sa le ajute D.zeu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *