Adăugat în Blog

Am scris o carte de povești bilingvă – și vă pot arăta prima ilustrație!

Anul acesta public o carte! Va fi o carte de povești bilingvă, cu opt povești atât de pline de imaginar, încât sunt niște întâmplări aproape absurde! Am mari emoții – lucrez de zor la carte și abia aștept să vă povestesc mai multe…


Această carte îmi aparține, însă, într-o foarte mică măsură…

…pentru că poveștile le-a scris, de fapt, Timea cea mică – pe la începutul și mijlocul anilor 1990. Era visătoare, citea mult și îi plăcea să scrie compuneri. Ori de câte ori primea un subiect, scria cu atâta drag și imaginație, încât au ieșit niște povești care astăzi pot fi publicate de către… mine, Timea adultă. 

Cum s-a întâmplat asta? Ei bine, în urmă cu câteva luni am dat peste niște caiete cu compuneri… și am hotărât să mai lucrez la aceste texte, iar mai apoi să le public!

Orașul avea o pădure, Pădurea Verde, iar acolo trăiau o mulțime de vulpi. Oamenii știau asta sigur-sigur, pentru că iarna le tot observau urmele în zăpada așternută peste noapte… 

fragment

Această carte îmi aparține, însă, așa cum am spus, într-o foarte mică măsură…

…pentru că ilustrațiile – care vor aduce enorm de multă plus-valoare cărții! – au fost realizate (în mod evident) de altcineva, nu de mine.

De cine? Ei bine, de o fetiță care are aproximativ vârsta pe care o aveam și eu atunci când am scris compunerile… 

O cheamă Petra Szűcs, este elevă în clasa a VI-a, la Liceul Teoretic „Bartók Béla” din Timișoara, și am ales-o pe ea pentru că îi urmăream creațiile deja de mult timp. Este deosebit de talentată, iar spre surprinderea mea, mama ei mi-a spus „da” atunci când am abordat-o cu ideea ca Petra să îmi ilustreze cartea de povești.

Nu, nici nu se punea problema ilustrării cărții prin inteligență artificială! Mi-am dorit ilustrații adevărate, realizate manual. Și mi-am dorit ilustrații realizate de Petra!

După un „da” inițial oferit de mama Petrei am avut nevoie și de un „da” din partea ei… Mama sa mi-a spus, din start: eu sunt de acord, dar Petra este cea care va decide; ea va citi poveștile, iar dacă îi plac, dacă o inspiră, îți va face ilustrațiile. 

I-am trimis poveștile și am stat ca pe ace – însă acel „DA” așteptat a venit! Și Petra s-a apucat de treabă.

Cu emoție vă prezint astăzi prima ilustrație din carte și SINGURA care va fi publică înainte de apariția cărții. Toate celelalte ilustrații vor rămâne un secret al meu și al Petrei, până la apariție. OK, și secretul câtorva persoane apropiate care îmi sunt alături la realizarea cărții…

Petra Szűcs a împlinit recent 13 ani. În curând vă voi povesti mai multe despre ea – precum și despre carte. Abia aștept să vă spun mai multe! Cartea o voi lansa anul acesta, cu mari emoții. Deocamdată nu pot dezvălui mai multe, dar urmează! Stați pe-aproape?