Adăugat în Blog

Cum stă treaba cu lucratul acesta de oriunde, al freelancerilor?

Unii freelanceri sunt niște oameni foarte norocoși: pot lucra de oriunde. Adevărat? Da și nu. Astăzi vreau să vă povestesc despre asta, iar ca exemplificare voi vorbi un pic și despre semivacanța mea din Croația, din luna august. Și despre cum am ajuns eu să traduc într-un cazinou. Rămâneți cu mine, cum se zice la TV!

***

Știu că pare că este foarte faină viața asta de freelancer care poate lucra de oriunde. Mă invidiază multă lume pentru asta – deși oricine poate alege să o ia pe aceeași cale, și gata, invidia s-a și terminat atunci. Dar asta este o altă poveste! 

Da, să fii freelancer care poate lucra de oriunde poate fi foarte fain, dar poate fi și foarte greu. În orice caz nu este ceva simplu!

Faptul că eu călătoresc destul de mult a observat multă lume. Ceea ce puțină lume știe însă este de ce pot face asta. Ei bine, o pot face pentru că de multe ori eu continui să lucrez și în aceste deplasări. Ceea ce este minunat, dar și greu și complicat!

Din păcate, încă nu îmi pot permite să mă opresc complet ori de câte ori mi-aș dori sau ori de câte ori călătoresc. Mă refer la weekenduri, de exemplu, nu la concediul anual, acolo mă străduiesc să nu prea lucrez. Dar ideea este că lucrez, deseori, și pe alte meleaguri. Îmi place, chiar și așa, să schimb peisajul și sunt dispusă să lucrez câteva ore pe zi sau în anumite zile ale săptămânii, chiar dacă sunt în deplasare. 

Ei, dar vă mai povestisem eu că am un client foarte important, i-aș zice chiar principal (deja de șapte ani) pentru care sunt on duty în anumite zile ale săptămânii, respectiv fiecare al treilea weekend. În aceste zile on duty, eu trebuie să fiu pe fază ca atunci când îmi trimite ceva de tradus, să pot să îi fac traducerea în decursul a o oră. Este un efort mare, care este plătit pe măsură. Dar îmi și complică viața destul!

(Și mai există multe alte situații în care trebuie să rezolv câte un client, chiar și în concediu. Așa este când ești pe cont propriu și ai contracte și ai responsabilități față de oamenii cu care lucrezi. Nu pot refuza, de exemplu, să traduc rezultatul histopatologic mult așteptat al cuiva care îmi este client de multă vreme. Mai cu seamă că ȘTIU, din păcate, ce înseamnă să aștepți cu sufletul la gură un rezultat histopatologic.)

Chestia este că din acest motiv eu am ajuns să lucrez, uneori, în cele mai neobișnuite locuri. Sunt mai mereu cu laptopul după mine, și lucrez pentru acest client de regulă în cafenele, pe terase, la plajă, în mașină, în parcări… you name it.

Numai în cazinou nu am mai fost. Până în august, când am fost în Croația, haha!

Se face că am stat eu aproape toată ziua la hotel, că na, am zis să fie o zi mai lejeră, eu fiind de serviciu. Ne-am relaxat pe acolo, nimic deosebit, a fost liniște. Și am ieșit noi o oră la cumpărături. Desigur că imediat a avut clientul nevoie de mine, eu sunt regina ghinioanelor, se știe asta. Eram la un supermarket… și tocmai când să plecăm a pornit o ploaie zdravănă. Parcasem foarte departe, nu se punea problema să mergem în ploaie la mașină, mai ales nu cu laptopul în poșetă. Iar în supermarket, desigur, nu tu un loc în care să te așezi, sau pe care să așezi laptopul și să lucrezi măcar în picioare, dar pe o masă. Nicio cafenea în zonă, nimic… Și ploua. 

Până am observat un cazinou… și am fugit acolo într-un moment în care ploaia s-a liniștit un pic, dar nu suficient cât să ajungem și la mașină, fără să fie în pericol laptopul. Era el în geantă și în husă, dar chiar și așa…! Așa că am tradus într-un cazinou.

Lucratul acesta de oriunde, ÎN GENERAL, deci nu doar în concedii, nu este chiar așa cum pare și vreau să vă gândiți la asta înainte să vă înhămați la așa ceva.

În primul rând, diferența de fus orar îți poate da mari bătăi de cap. Conexiunea la internet nu este peste tot perfectă, netul poate pica atunci când ți-e lumea mai dragă. Chiar și curentul se poate întrerupe, ah!

Este, de asemenea, frustrant să fii într-un loc fain și să rămâi între cei patru pereți – gen camera de hotel; pentru că atenție, pe terasă sau pe plajă îți bate soarele în ecran de poți să nu prea vezi nimic…

Oamenii de lângă tine vor face zgomot, așa că ori îți pui dopuri în urechi, ori reziști cu stoicism: peste tot sunt copii, sunt oameni care vorbesc la telefon pe speaker, sunt oameni care freacă TikTok-ul lângă tine, pe difuzor desigur…

Trebuie să ai bateria încărcată mereu, dacă nu, să umbli după prize… Sunt as la căutat prize prin te miri ce locuri și cotloane!

Mereu visez că lucrez pe avion, dar nu prea merge treaba, căci în avion nu ai loc să întinzi coatele cât să scrii comod la laptop (la economy class), plus mereu mi-e teamă să nu lase cel din fața mea scaunul în spate prea brusc și să văd cum îmi crapă ecranul (am văzut așa ceva!), în mașină este și mai aiurea, simți fiecare denivelare, nu vezi ce scrii, se tot mișcă textul în fața ta… pe autostradă se mai poate lucra cât de cât…

Nu în ultimul rând, mi s-a întâmplat să mi se spună, într-o cafenea, că NU este permis să lucrezi pe laptop în acea cafenea, acolo fiind încurajată savurarea cafelei și conversația cu eventualul partener de masă, nu lucratul. Am înțeles că este un trend asta cu cafenelele laptop-free, deci viața-i grea!

Se mai și uită lumea ciudat la tine, că ai înnebunit, ce este așa de urgent de ai scos laptopul pe masă la restaurant… și îi înțeleg, cumva!

Și cel mai important: atenție, laptopului îi dăunează grav de tot nisipul și praful, sau umezeala din țările tropicale – AM PĂȚIT!

EXPECTATION versus REALITY, știți voi…

Eu sunt fericită că am ales o profesie care poate fi făcută de oriunde există un laptop și o conexiune la internet. Dar lucratul acesta de oriunde nu este atât de simplu precum pare. You better think twice!

*Sursă foto: Pixabay