Vreau să vorbim despre bani, căci am parcurs un drum care este drumul multora dintre noi. Am învățat mult pe parcurs și cred că este bine să vorbim despre acest subiect – așa ne vin idei, așa ne inspirăm unii pe alții, așa ne dezvoltăm.
Atunci când am pornit-o pe cont propriu nu am făcut-o, de fapt, pentru că am avut nevoie de mai mulți bani, ci pentru că am avut nevoie de mai multă flexibilitate. În final am ajuns să lucrez mai mult decât la jobul full-time anterior – însă marea diferență este că o fac pentru mine.
În primul loc în care am lucrat nici măcar nu m-au angajat „cu carte de muncă”, ci am lucrat câțiva ani pe drepturi de autor – dar trebuia să fiu prezentă la birou full-time, ca orice alt coleg angajat. Era super nedrept, dacă stai să te gândești, dar eram la începuturi, eram bucuroasă să pornesc de undeva, să învăț, așa că am acceptat situația. Și a fost, oricum, o perioadă foarte frumoasă.
Apoi am lucrat ani întregi pe salariul minim, iar cu ceva vreme înainte de a-mi intra salariul lunar pe card, eu niciodată nu mai aveam bani. Nici măcar să cumpăr un bilet de tramvai ca să ajung la birou – ștergeam ștampila cu data și ora pentru a mai refolosi acel bilet sau călătoream fără bilet.
Mai târziu, pe când conduceam o mașină super veche, și aia primită de la tatăl meu (și cât de bună a fost, totuși, mașina aceea!), am rămas de câteva ori pe marginea drumului, în „pana prostului”, pentru că nu aveam bani să bag motorină în mașină. Prima mașină proprie mi-am cumpărat-o cu un credit extrem de neavantajos, și am plătit ratele la acel credit de mi-au ieșit ochii.
În prima mea vacanță am mers cu ceea ce se chema „descoperire de card”, și mi-a luat foarte multă vreme să restitui acea sumă. Telefonul mobil mi-a fost tăiat de foarte multe ori pentru neplată ș.a.m.d.
Foarte mulți dintre noi cunoaștem prea bine ceea ce descriu eu aici.
Ar fi multe de spus, însă ceea ce vreau să subliniez este că am pornit de jos, iar faptul că astăzi am o situație OK nu a venit așa, fără efort. Am muncit foarte mult ca să ajung aici, în punctul acesta în care pot spune că sunt cât de cât mulțumită.
Pentru mine, banii înseamnă liniște și siguranță, nu status. Am nevoie de bani în primul rând pentru a achita facturi și servicii de care am nevoie – pe scurt, pentru a trăi. Este o nevoie fundamentală pentru mine să am siguranța zilei de mâine.
Dar este vorba de mai mult decât atât. Tot banii sunt cei care asigură accesul la diverse experiențe care te bucură – călătoriile, de exemplu. Am nevoie de bani pentru a-mi cumpăra lucruri frumoase care îmi bucură sufletul. Am nevoie de bani și pentru a fi generoasă cu ceilalți; să pot oferi cadouri, să pot oferi sprijin la nevoie familiei, să pot face donații către cauze – un lucru extrem de important de făcut atunci când ai suficient. Să dai mai departe!
Din păcate, NU mă scald în bani, nici pe departe, însă am parte de siguranță, iar asta este un lucru extrem de valoros.
M-am și educat în privința banilor, și cred că educația financiară este ceva ce lipsește cu desăvârșire în România. Eu am mai tot încercat să spun și altora despre ceea ce am învățat/observat, însă cel mai adesea am dat de urechi surde.
Iată câteva reguli pe care le urmez:
În primul rând, întotdeauna am avut mai multe surse de venit, și tind și acum spre asta.
Unul dintre cele mai bune sfaturi primite vreodată a fost să stau, întotdeauna, pe mai multe picioare. Asta îmi conferă multă liniște și siguranță. Mereu-mereu am mai multe colaborări, căci nu știu niciodată când pică o colaborare sau alta.
Nu cheltuiesc mai mult decât am, și evit maxim să am datorii (nici nu am niciun credit).
Una dintre cele mai mari probleme este întotdeauna asta, că oamenii se întind mai mult decât au plapuma. Intră într-un cerc vicios al datoriilor, încep luna cu minusuri și nu mai termină niciodată cu creditele. Există o regulă simplă aici: dacă nu ai resurse să îți cumperi telefonul acela cu banii jos, cel mai probabil nu ți-l permiți și ar trebui să te orientezi către unul mai ieftin. Mi se pare foarte aiurea că oameni care nu își permit ultimul iPhone și-l cumpără în rate, plătind în final chiar un preț mai mare pentru el, și nu apucă să termine ratele la el când apare deja un model mai nou. Doar un exemplu, dar se aplică și la mașini, și la case. Am citit undeva cât de greșit este să mergi la bancă și să întrebi: cât credit pot lua cu acest venit? Întrebarea corectă ar trebui să fie: câtă casă îmi permit cu acest venit?
Nu urmăresc orbește trendurile și nu alerg după branduri. Îmi cumpăr lucrurile pe care mi le doresc, dar nu cumpăr tot ce văd, și mai ales: nu fac risipă.
Asta este și o chestie de ecologie, un alt subiect care mă interesează foarte mult. Cumpărăm mult prea multe lucruri, avem mult prea multe lucruri, se face enorm de multă risipă (mai ales alimentară) și se dau bani pe lucruri care nici măcar nu merită. Eu am în vedere, întotdeauna, că până la urmă orice haină ar fi, este doar o cârpă – bine, știu că discuția este mai complexă, dar așa, la modul general, cam asta este ideea. Urăsc risipa, de aceea, eu urmăresc stocurile și gătesc și mâncăm tot ce avem înainte de a cumpăra alimente noi, ca să nu expire în frigider sau în cămară ceea ce am cumpărat deja. Nu am șapte parfumuri, am maxim două; și nu cumpăr cosmetice noi înainte ca cele pe care le am să fie pe terminate, pentru că nu am nevoie de cinci creme și nici să îmi expire produsele în baie, ca mai apoi să le arunc. Nici nu vă puteți imagina câtă risipă se poate face într-o casă, și câți bani scurși printre degete înseamnă asta.
Economisesc, pun deoparte. Nu am putut mereu, dar este ceva obligatoriu!
Știu că este imposibil atunci când banii nu îți ajung nici de la o zi la alta, dar odată ce ai depășit acel moment – și ar trebui să faci tot posibilul să ajungi acolo! – trebuie neapărat să îți faci niște fonduri de rezervă. Știm cu toții că orice se poate întâmpla. Oricând. Trebuie să ai niște resurse la care să poți apela.
Mă gândesc la viitor și la diverse scenarii care se pot întâmpla.
Particip la fondul de pensii al statului, urmăresc ce se întâmplă cu banii care ajung la pilonul II, și am chiar și un pilon III, pentru că nu las la voia întâmplării ce se va întâmpla cu mine la bătrânețe, gen că lasă că mai este mult până atunci. Totodată îmi fac și planuri B, nu mă bazez doar pe stat – mai ales că ne putem aștepta oricând ca sistemul public de pensii să se ducă-n cap. Asta poate însemna, de exemplu, ca în loc să cheltuiți toți banii pe nu știu ce fițe, să plătiți rate la o locuință cumpărată pentru a fi închiriată atât acum, cât și când veți fi pensionari. Sau cumpărați-vă aur, habar n-am, fiecare cu ce consideră că este mai bine.
Întotdeauna particip și la fondul de sănătate al statului, deși evident că uneori nici eu nu am chef de toate acestea, și da, deseori trebuie să plătesc oricum pentru serviciile medicale. Dar deși ar fi reconfortant să nu plătești contribuții, totuși ce o să faci dacă ai nevoie de o spitalizare mare, care te-ar putea costa cât casa în care locuiești?
Despre asta aș mai putea scrie multe, dar pe scurt, eu cred că totuși trebuie să-i dai Cezarului ce-i al Cezarului. Este bine să ne cunoaștem și obligațiile, nu numai drepturile. Chiar și în România, cu toate bubele pe care le are sistemul, nu este normal să generezi venituri și să nu participi la sistem, să nu te intereseze din ce bani face statul ceea ce face.
Avem, de asemenea, asigurare la locuințe; nu numai asigurare obligatorie, ci și asigurare facultativă. Chiar am avut mici evenimente, iar firma de asigurare a acoperit daunele. Întotdeauna am asigurare de călătorie, nu mă aștept ca totul să fie bine, ci știu că dacă ajung la medic în timpul concediului, acea cheltuială va fi acoperită. Și nu îi înțeleg pe cei ale căror familii ajung să facă chetă pe internet pentru a aduce acasă trupul neînsuflețit al cuiva. O asigurare de turism costă câteva zeci de lei, este anormal să pleci la drum fără așa ceva. Și neapărat să aveți card european de sănătate (EHIC), în UE ajută foarte mult! Dacă nu aveți, solicitați acum unul de la CJAS de care aparțineți.
Optimizez într-una, pun în balanță planific, calculez.
Îți pot spune oricând ce tip de contract avem la furnizorii de servicii, cât mă costă cutare și cutare lucru. Nu caut întotdeauna neapărat cel mai ieftin serviciu, dar optimizez atunci când este logic să fac asta. Nu plătesc abonament de 15 euro pentru telefonie mobilă, dacă un alt furnizor îmi oferă aceleași servicii la 15 lei. Am căutat banca ce mi-a putut oferi cele mai bune comisioane pentru conturile pe care le am și retrageri fără comision de la bancomat. Banii ce sunt puși deoparte generează un minim de dobânzi – bani mărunți, dar oarecum acoperă costurile ce le am cu unele comisioane inerente. Dacă nu folosesc un cont sau un card, nu îl mai țin aiurea, nu plătesc degeaba pentru el.
Nu îmi fac abonamente la tot felul de chestii, dacă nu le folosesc cu adevărat. Îmi negociez tarifele acolo unde este posibil. Întotdeauna fac claims acolo unde mi s-au încălcat drepturile și pot recupera daunele suferite. Nu las să se piardă sume la care pot avea acces, de exemplu, din compensații pentru întârzieri sau anulări de zboruri. Îmi cunosc drepturile, dar și obligațiile. Casc gura și sunt atentă; un simplu exemplu, la ce tip de bagaj este inclus într-un bilet de avion, ca să nu plătesc aiurea pentru depășiri. Nu plătesc penalizări pentru întârzieri de plată, căci sunt întotdeauna atentă la termene și le respect. Îmi plătesc impozitele locale înainte de data de 31 martie, ca să beneficiez de reducerea de 10%, căci why not. Nu încalc regulile – nu numai pentru că așa este normal, ci și pentru că nu vreau să plătesc amenzi. Sunt foarte atentă și foarte organizată în privința tuturor acestor lucruri; notez tot, tot, tot.
Cred că este foarte important să ne educăm continuu în privința tuturor acestor lucruri, căci nimeni altcineva nu o va face în locul nostru. Mindset-ul contează enorm; dacă nu ai educație financiară, poți avea bani și să fii, totuși, mereu la fel de lefter ca cineva care are mult mai puțini bani ca tine. Ca să fii OK cu banii, trebuie nu numai să îi faci, ci să și ai grijă de ei!