În urmă cu 15 ani deveneam traducător autorizat de Ministerul Justiției în România, lucru care mi-a schimbat complet viața. Deși obișnuiesc să mă mai și plâng cu privire la neajunsurile din domeniu, iubesc sincer traducerile și să fiu traducătoare freelancer mi se potrivește mănușă.
De-a lungul anilor m-am tot plâns de lipsa aprecierii acestei profesii în România, de dificultatea de a lucra cu unii dintre cei care-mi sunt clienți, de prețurile slabe practicate în România și multe altele… Dar din moment ce au trecut 15 ani, iar eu nu m-am lăsat, înseamnă că totuși îmi place mult să traduc, nu?
Când s-au împlinit cei 15 ani?
Ei bine, nu știu! Autorizația am obținut-o în 18 mai 2007, însă a ajuns la mine ceva mai târziu. La ANAF mă înregistrasem undeva la final de iunie 2007 („finanțele” încă mai erau la Optica, atunci), iar prima factură am emis-o în 5 iulie. Factura LT00001 a fost una în valoare de 90 de lei și era una clasică, pe hârtie. Consider, de aceea, că iulie este luna aniversării mele.
Povestea mea consider că este o poveste de succes. Să fii antreprenor în România nu este deloc ușor. Foarte multă lume dă chix încă de la început. Eu, în toți acești ani, am rezistat. Întotdeauna am avut clienți, și nu numai că nu am fost niciodată pe minus, ci am și crescut de la an la an, constant. Sunt destul de mulțumită de punctul în care mă aflu acum.
Am început ca PFA, iar de 2 ani am un SRL. Asta vorbește și despre ceea ce a fost cel mai dificil lucru în toți acești 15 ani: relația cu ANAF. Recalculările lor fără de sfârșit, bătaia de joc la care sunt supuse PFA-urile de către cei de la ANAF. Numai și numai din acest motiv mi-am făcut un SRL - ca să fie clar modul de calcul al dărilor. Acum totul este nice & clear, plătesc trimestrial tot ceea ce trebuie și nu mă trezesc cu recalculări, peste ani de zile.
De la un venit în plus, la freelancing
Am menționat de multe ori că atunci când m-am apucat de traduceri, acest lucru reprezenta doar un venit în plus, pe lângă locul meu de muncă din presă. Mai traduceam și eu câteva pagini după program, seara și în weekend. Marea schimbare a venit în 2013, atunci când am renunțat la jobul meu de la TVR Timișoara. De atunci, mă ocup exclusiv de traduceri.
Deseori începătorii întreabă cum se face, cum faci rost de clienți? Credeți că eu știam? Habar nu aveam. Noroc că am avut un sfătuitor bun: mama unei prietene, cea care mi-a și recomandat să obțin autorizația de traducător. Ea mi-a spus: îți faci niște cărți de vizită și mergi la firmele de traduceri din zona pieței Unirii, te prezinți, le spui că ești interesată de o colaborare, le lași câte o carte de vizită și aștepți – te vor căuta.
Exact așa am și făcut – aveam niște cărți de vizită alb cu roșu, cu o bufniță pe ele. Râd și acum, când mă gândesc – chiar așa lucram, ca o pasăre de noapte. După 15 ani, nu mai lucrez niciodată noaptea. Nu mă înham la mai mult decât pot duce, pentru că nu vreau să pierd nopțile lucrând. Nu a fost ușor, așadar: am bătut la uși și a fost nevoie de destul de mult timp până ce firmele acelea au început să aibă încredere în mine.
Aș spune că încă mai lucrez cu 50% dintre ele. 25% s-au închis, au dat faliment sau au fost alte situații. Cu 25% nu mai lucrez din diverse motive: nu îmi pot plăti atât cât doresc pe o pagină sau am avut divergențe și ni s-au despărțit drumurile. Într-o vreme, asta mă măcina. Credeam că trebuie să colaborez cu toată lumea și că este o tragedie dacă întrerup lucrul cu cineva. Acum știu că este ceva normal, că și asta face parte din business.
Sinceră să fiu nu știam nimic atunci când m-am apucat de traduceri: cunoșteam doar cele două limbi (dar asta bine de tot) și nu aveam nici cel mai mic habar despre traduceri. Am învățat totul pe parcurs, singură, căutând non-stop informații pe Google și pe forumuri, întrebând de la colaboratori și de la colegi. Nu am terminat traductologie, ci am învățat totul în mod autodidact. Sunt mândră de lucrul acesta, că am reușit chiar și așa.
În acești 15 ani am ajuns foarte cunoscută și căutată în Timișoara. Venitul meu a crescut mult de tot. Din PFA am devenit SRL. De la un laptop ieftin am ajuns la un Mac scump. Am schimbat de 4-5 ori designul cărților de vizită, mi-am făcut logo, mi-am făcut site (pe care l-am tot actualizat și înnoit).
Am pornit un blog despre traduceri, îmi fac promovare pe social media, (fără să fi știut cu ce se mănâncă asta) m-am apucat în urmă cu mulți ani de personal branding. Am trecut de la contabilitate făcută de către mine la contabilitate făcută de către un contabil.
Acum lucrez nu numai cu firme din Timișoara, ci și cu firme din multe alte orașe din țară, dar și din Ungaria. Lucrez cu branduri mai mici și mai mari, lucrez cu unele instituții, am un portofoliu de clienți care îmi oferă siguranța zilei de mâine. Am contracte care curg de ani de zile, am colaborări pe care mă bazez, oamenii mă recomandă unii la alții, nu trebuie să alerg după clienți.
Asta pentru că am fost constantă în a munci. Și an de an m-am dezvoltat și am implementat schimbări. Îmi aduc aminte cum pe vremuri mi se mai trimiteau lucrări și pe fax – acum documentele se pot încărca direct pe site-ul meu. Doar un exemplu despre cum s-a schimbat totul în acești 15 ani. Când am început să traduc, nu exista nici măcar Whatsapp sau Facebook!
Succesul nu vine așa, pe tavă. Vine cu multă muncă, în timp. Întotdeauna m-am ținut de deadline-uri și m-am străduit să traduc cât mai bine. Iar pe partea de administrare a afacerii, întotdeauna am fost conștientă că trebuie să știi o mulțime de lucruri. Așa că am citit, am învățat, am făcut cursuri. Să ai un business, oricât de mic, nu este așa de simplu pe cât pare!
Dacă am colaborat vreodată sau încă mai colaborăm, dacă mi-ați fost sau îmi sunteți clienți, m-aș bucura să îmi scrieți ceva – în comentarii, sub articol sau pe Facebook. Cum m-ați cunoscut, cum a fost colaborarea cu mine? Dacă vă aduceți aminte de vreo întâmplare anume în legătură cu mine… Să depănăm amintiri!
*foto: Camelia Popescu