Adăugat în Blog

Cum stă treaba cu serviciile pro bono?

pro bono

„Pro bono” – prima oară când am întâlnit această expresia a fost atunci când mă uitam la un film. O avocată i-a spus asta unei persoane îngrijorate că nu va putea plăti serviciile ei, fiind vorba despre un caz social: „This is my pro bono this month”. Asta a fost cu mulți, mulți ani în urmă, până atunci nu întâlnisem această expresie. Și probabil că mai sunt mulți în această situație, deși poate că prestează din când în când un serviciu pro bono, doar că nu știu că se numește astfel.

Pro bono este prescurtarea expresiei latinești „pro bono publico”

Ceea ce înseamnă: pentru binele public. Wikipedia scrie: „Ea se referă la asumarea unei activități realizată în interesul public (în interesul comunității; pentru binele care ne privește pe toți) fără recompensă financiară. În general, termenul se folosește referitor la asemenea practici efectuate de avocați (care reprezintă, cu titlu gratuit, în instanțe persoane care nu și-ar permite aceste servicii, în interesul promovării dreptății) sau de medici (care oferă asistență medicală gratuită persoanelor care nu și-o pot permite, în scop umanitar)”.

pro bono inger doctor

Ce înseamnă pentru mine personal?

Pentru mine pro bono înseamnă să ofer o traducere gratuită sau la un preț redus sau mult redus pentru persoanele care nu își pot permite serviciile mele, dar au nevoie de ele. De obicei este vorba de oameni care au probleme de sănătate și au fost nevoiți să apeleze la servicii medicale în Ungaria, iar pentru a deconta cheltuielile de acolo la Casa de Asigurări de Sănătate, au nevoie de traducerea în limba română a documentelor justificative pe care le-au primit în limba maghiară. Este doar un exemplu, situațiile în care cineva poate avea nevoie de o mână de ajutor din partea mea sunt multe. (Desigur că ofer traduceri gratuite sau la preț redus și membrilor de familie, prietenilor sau cunoștințelor.)

În opinia mea să faci din când în când o astfel de faptă bună nu trebuie să se confunde cu a lucra mereu (și nici măcar des!) gratis. Ar fi extrem de greșit, din mai multe puncte de vedere. Dacă este vorba strict despre persoana mea, de exemplu, trebuie spus că din asta trăiesc, astfel îmi câștig pâinea de zi cu zi, astfel că nu mă pot apleca asupra fiecărui caz social în parte. Pot însă să observ câteva cazuri mai deosebite sau să aleg din când în când, aproape aleatoriu, câte o persoană căreia doresc să îi fac un bine. Dacă toată lumea face din când în când asta, aceste fapte se adună.

umbrela

Ce spun colegii traducători?

Am fost curioasă de părerea colegilor mei traducători, fie că sunt freelanceri sau au firme de traduceri prin intermediul cărora fac și intermedieri de astfel de servicii. Iată ce am aflat.

Carmen Ispășoiu, interpret și traducător de limba engleză și franceză mi-a scris:

Sunt de acord cu ideea de a face muncă pro bono indiferent de domeniul în care activează fiecare dintre noi, atâta timp cât munca respectivă este justificată. Fac voluntariat pentru cauze în care cred sau cu care rezonez, indiferent că au legătură sau nu cu meseria mea. Este modul meu de a le susține. De exemplu, îi învăț limbi străine pe câțiva copii de la un centru social de zi; în 2014, am tradus materiale de prezentare pentru o instituție culturală din Timișoara.”

De la Carmen am primit și o ilustrație din seria „așa nu”:

carmen ispasoiu

Sursa foto: http://mox.ingenierotraductor.com/2012/02/translating-pro-bono.html

Codruța Popescu de la Quick-Trad Timișoara mi-a spus că da, în cadrul firmei sale se fac traduceri pro bono, atât pentru cazuri sociale deosebite, cât și pentru prieteni apropiați. „Totuși, nu prea facem public acest lucru, deoarece dacă am face-o, după cei 27 de ani de existență a firmei noastre, fiecare a doua persoană care ar intra să solicite traduceri s-ar declara prieten” – a mai adăugat.

Trebuie să spun că știu sigur despre mai multe firme de traduceri din Timișoara că oferă des reduceri sau traduceri gratuite atunci când văd că persoana care a trecut pragul firmei se află în mare nevoie.

Am întrebat și un avocat, și un notar public

Situația avocaților și a notarilor publici este una mai deosebită, întrucât în cazul ambilor legea prevede mai nou niște tarife minime aplicabile aproape de fiecare dată. Și asta întrucât sub „scuza” de „pro bono”, în ambele domenii ar putea avea loc abuzuri serioase în sensul în care despre multe servicii s-ar putea declara că au fost oferite gratuit, iar în realitate să se fi încasat bani la negru. Totuși, tarifele acestea pot fi reduse cu până la 50% pentru anumite categorii de persoane sau dacă avocatul constată că perceperea onorariilor minimale stabilite poate afecta accesul la justiție.

agree acord

Iată ce mi-a spus Olimpiu Marinescu, avocat în Baroul Timiș. „În primul rând consider că toți oamenii, justițiabilii au dreptul la justiție, accesul neîngrădit la aceasta cu tot ce presupune acest demers. Părerea mea este că multor categorii sociale li se îngrădește acest drept, mai ales celor care nu dețin mijloace financiare îndestulătoare pentru a susține o cauză în instanță. Aici nefăcând referire doar la onorariul avocațial, deoarece pe lângă acesta avem taxe de timbru foarte ridicate, onorarii de experți, cheltuieli diverse etc. În al doilea rând, personal am avut câteva cazuri pro bono în ultimii ani, cazuri finalizate unele cu succes, altele fără. Din păcate oamenii din ziua de azi nu apreciază foarte tare munca depusă. În cazul unui succes consideră că așa trebuia să fie și li se cuvenea acel rezultat indubitabil, iar în cazul unui insucces tu ești cel vinovat. Aceste aspecte mă fac să îmi aleg cu grijă pe viitor cazurile de acest fel.”

În cazul notarilor publici sunt de asemenea foarte puține situațiile în care pot oferi scutiri și reduceri de la plata onorariilor notariale. Am fost surprinsă să aflu că notarul trebuie să încaseze bani chiar și de la părinții asociatului său, ai celui cu care împarte biroul – dacă aceștia ar trebui să facă o împuternicire, de exemplu. „Pentru o procură trebuie să încasăm minimum 30 de lei + TVA. Doar soțul sau soția și copii minori au reducere 90%” – mi-a explicat Maria-Snejana Herdi, notar public din Timișoara.

Am aflat că există totuși câteva scutiri și reduceri de la plata onorariilor notariale. De exemplu, sunt scutite de plata oricărei taxe următoarele acte întocmite în scopul valorificării unor drepturi prevăzute de legi speciale și de protecție socială: declarații privind ajutorul de șomaj, ajutorul social sau privind obținerea alocației de stat pentru copii ș.a.m.d.

Legea prevede însă că se poate reduce cu 15% onorariul pentru autentificarea actelor în care avocații sau consilierii juridici au calitatea de dobânditori ai drepturilor, și implicit obligația de plată a onorariului; precum și la succesiuni, dacă aceștia au calitatea de moștenitori. Magistrații și soții/soțiile acestora au o reducere de 70% în aceste cazuri. Din păcate, traducătorii nu beneficiază de niciun fel de reducere, așa cum au avocații și magistrații, deși au cele mai mici venituri dintre toți…

„A face o lucrare pro bono este o dovadă certă de omenie”

Asta mi-a spus René Demeter, specialist IT, care în trecut a activat și ca mediator. „Oricine prestează diverse activități liberale ajunge câteodată să dorească să facă un bine cuiva și va realiza lucrarea fără o contraprestație. Este un gest lăudabil, fiindcă acesta reprezintă un ajutor direct dat cuiva aflat în nevoie, iar pentru cel ce face binele este o investiție in sufletul propriu. Să nu uităm că a dărui înseamnă, în primul rând, să ne facem nouă înșine un cadou în plan spiritual. Pe de altă parte, consider că ar trebui să nu includem în categoria pro bono acele lucrări prestate gratis dar pe considerentul pre-existenței vreunei obligații de orice natură, chiar morală. Cred că este cu adevărat gratis doar acel lucru pe care îl facem de bunăvoie, așa cum ne învață de altfel și Biblia: „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” Corinteni 9:7. A face o lucrare pro bono este o dovadă certă de omenie” – mi-a declarat René.

Voi ce părere aveți despre acest subiect?

(Surse foto, acolo unde nu se specifică altfel: Pixabay)